"Domnul Este Pastorul Meu"

ÎN AȘTEPTAREA MIRELUI

Pilda celor zece fecioare
           Matei 25:1-13

Matei 25:1 “Atunci, Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.”

Matei 25:13 “Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”

   Pilda celor zece fecioare se pare a fi inspirată dintr-o scenă vie, care s-a derulat prin fața ucenicilor cu acea ocazie. În timp ce Mântuitorul rostea îndemnul la veghere, în fața lor se desfășura scena unei nunți orientale, cu bogăție de lumină, oaspeți veseli, muzică și belșug.  Zece fecioare îmbrăcate în alb aveau menirea de a lumina calea mirelui, atunci când se întorcea cu mireasa pentru a intra în odaia de nuntă. Scena vie din fața ucenicilor a fost folosită de Mântuitorul, pentru a ilustra adevărurile speciale cu privire la biserica ce va trăi în imediata apropiere a revenirii Sale. “Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna…”.
            
  Multe din pildele Mântuitorului încep cu formula deja cunoscută: “Împărăția cerurilor se aseamănă”, fie cu un “grăunte de muștar”, fie cu un “semănător care a ieșit să-și semene sămânța”, fie cu un “năvod aruncat în mare, fie cu o “comoară ascunsă”.  În toate aceste formule de început, verbul se află la timpul prezent.
      Două din pildele rostite de Domnul Isus Hristos, au verbul de început, diferit, cu timpul verbului la viitor: “Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna…”. Pilda celor zece fecioare și Pilda talanților, se referă la timpul viitor.
      De asemenea, expresia “atunci” și timpul viitor al verbului ne îndrumă spre un anumit timp în care cele două pilde vor avea o aplicație specială. Din acest punct de vedere, cele două pilde depășesc caracterul unei ilustrații obișnuite, ele având caracter profetic.

Interpretarea personajelor și elementelor prezente în pildă:

1. PERSONAJE: zece fecioare – cinci înțelepte și cinci nechibzuite, cei ce vând untdelemn și Mirele.

2. ELEMENTE: candele, vase, untdelemn.

3. LOC: locul de așteptare și odaia de nuntă.

4. ACȚIUNI DE REFERINȚĂ: •strigătul de la miezul nopții,
•încuierea ușii după intrarea fecioarelor înțelepte în odaia de nuntă.

Semnificații:
* Mirele – Fiul omului – Isus Hristos Matei 25:13.
* Fecioarele – Credincioșii ca persoane individuale. Identitatea de Mireasă este dată doar Bisericii universale.
* Candela – Cuvântul lui Dumnezeu: Psalm 119:105.
* Vasul – Persoana fizică a credinciosului 2 Corinteni 4:7.
* Untdelemnul – Duhul Sfânt: 1 Ioan 2:20, 27 și Ioan 14:26; Luca 4:18; Fapte Ap.10:38; 2Corinteni 1:21-22, Evrei 1:9.
•Strigătul de la miezul nopții -Răpirea: 1Tesaloniceni 4:16, Marcu 13:35.
*Cei ce vând untdelemn – Dumnezeu, prin părtășie și prin slujitorii Bisericii: Apocalipsa 3:18, Efes.4:7-13, Fapte Ap.8:14-20, 19:1-7.     

    În vremea Domnului Isus Hristos, fetele care o însoțeau pe mireasă în ziua nunții, aveau un rol special în programul de nuntă. Era o mare onoare să fii ceea ce noi azi, numim„domnișoare de onoare”. În multe sate palestiniene, masa nunții avea loc seara, după o zi de jocuri și voie bună. Domnișoarele de onoare o părăseau pe mireasă seara și așteptau mirele pentru a-l însoți la casa alesei lui, iar apoi cu toții se îndreptau către casa mirelui. Aceste domnișoare aveau privilegiul să lumineze drumul pentru mire și pentru întregul alai, de aceea, ele trebuiau să facă pregătiri și să aibă suficient untdelemn pentru candelele lor. Se întâmpla des ca mirele să întârzie și venirea lui era anunțată repetat până acesta sosea.

În pilda celor zece fecioare, Isus Hristos, descrie situația bisericii Sale la sfârșitul istoriei pământului și se folosește de rolul domnișoarelor de onoare de la nunțile vremii.
Cele două grupuri de așteptători au multe în comun:
1. Toate fecioarele sunt în așteptarea mirelui
2. Sunt asemănate cu fecioarele pentru că au credința curată
3. Toate au candele adică Cuvântul lui Dumnezeu, Psalmi 119:105.

    Ceea ce face diferența între fecioare și le clasifică pe unele ca fiind înțelepte, iar pe celelalte, nechibzuite este untdelemnul.
    Fecioarele înțelepte luminează alaiul de nuntă până la destinație. Avem o datorie sfântă, un mandat pe care Dumnezeu l-a așezat în mâinile noastre și, anume: suntem chemați a fi lumini în familie, în cercul de prieteni, la serviciu, între colegii de școală și oriunde ne aflăm. Pentru a lumina spre destinație într-o vreme de întuneric spiritual și de primejdii ademenitoare la tot pasul, avem nevoie de ajutorul sigur a lui Dumnezeu.

I. CELE ZECE FECIOARE AU AVUT ACELEAȘI PRIVILEGII

Asemănări între cele două grupuri de fecioare:
* Toate zece sunt fecioare
* Toate au candele
* Toate au untdelemn în candele
* Toate candelele sunt aprinse (cele nechibzuite spun ”ni se sting candelele”, deci mai pâlpâiau…)
* Toate fecioarele Îl așteaptă pe Mire
* Toate fecioarele ațipesc
* Toate fecioarele aud strigarea de la miezul nopții și se trezesc.

Care este diferența?

Una singură: ”Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn, dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.” Matei 25:3,4.
Aspecte legate de această diferență:
* O diferență greu de sesizat – sunt prea multe asemănările
* O diferență ușor de neglijat -avem tot ce ne trebuie
* O diferență imposibil de ignorat – fără candele aprinse nu se poate intra în odaia de nuntă.

Care este motivul pentru care fecioarele nechibzuite nu au luat untdelemn de rezervă în vase?

a. Comoditate –
de ce să mai purtăm o greutate în plus?

b. Ignoranță –
nu au anticipat întârzierea Mirelui

c. Oportunism – au crezut că pot lua de la cele înțelepte
                                                    
II. ÎNȚELEPCIUNEA CELOR CINCI FECIOARE CARE AU FOST PREGĂTITE

Domnul Isus scoate în evidență înțelepciunea acestor cinci fecioare, care au vegheat asupra vieții lor, au tratat cu responsabilitate misiunea pe care au primit-o și s-au pregătit ca atare, prețuind timpul atotsuficient pe care l-au avut. Aceste cinci fecioare sunt numite„chibzuite”, sau „înţelepte”, din cel puțin două motive:     

1.Pentru că „au luat cu ele untdelemn în vase”

2.Au ştiut să-şi conserve rezerva de ulei. Nu au acceptat compromisul (să le împrumute pe cele cinci nechibzuite).
Motivaţia era logică: „ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă”. De fapt învăţătura aici, este clară, mântuirea şi valorile spirituale primite prin har nu se pot împrumuta, ele sunt personalizate.

În ce constă înțelepciunea a cinci dintre fecioare:
a) Spirit ascultător-vasele nu li s-au dat degeaba
b) Spirit prevăzător – mai bine mai mult decât insuficient)
c) Spirit veghetor – chiar dacă au ațipit, ele au fost pregătite

III. GREȘELILE IMPARDONABILE ALE CELOR CINCI FECIOARE NECHIBZUITE

a) Automulţumirea.
    Fecioarele nechibzuite s-au mulţumit cu uleiul din candelă şi nu şi-au asigurat rezerva pentru vremurile de criză. Automulţumirea este foarte dăunătoare vieţii noastre spirituale, pentru că ea opreşte procesul creşterii şi maturizării spirituale. Ea duce la o rutină și blazare bolnăvicioasă, stări care în final sting duhul și duc la rândul lor la faliment.

b) Neglijenţa şi superficialitatea
   Fecioarele nechibzuite n-au vegheat la viața lor, dovedind superficialitate în gândire şi o abordare neglijentă a misiunii. Era o cinste să fii între fecioarele alese să-l întâmpini pe mire la o nuntă, dar ele n-au preţuit acest privilegiu.

c)  Au aţipit şi au adormit, deși erau nepregătite. Nu este permis să dormi când viaţa ta spirituală lasă de dorit şi nu eşti pregătit pentru întâlnirea cu Domnul. Samson a adormit când se juca cu păcatul și aceasta l-a costat. Iona a adormit când fugea de Dumnezeu și a fost mustrat aspru.

d) Au apelat la soluţii improvizate
    Domnul Isus ne spune că atunci când au constatat că li se sting candelele, au apelat la tovarăşele lor cerând să le împrumute din untdelemnul lor. Dar răspunsul a fost categoric NU! Apoi au cumpărat untdelemn când nu le-a mai folosit la nimic, era prea târziu şi uşa era deja închisă.

Apocalipsa 19:7 Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit
Apocalipsa 19:8 și i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor și curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)
Apocalipsa 19:9 Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Amin.

Arhiva

PAȘAPORT PENTRU CER

PAȘAPORT PENTRU CER ”Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.”Filipeni 3:20.    Mântuirea este darul cel

Citeste Mai Mult »

ÎN AȘTEPTAREA MIRELUI

ÎN AȘTEPTAREA MIRELUI Pilda celor zece fecioare           Matei 25:1-13 Matei 25:1 “Atunci, Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi

Citeste Mai Mult »

Iată-mă-Trimite-mă

Iată-mă, Trimite-mă Isaia 6:1-8 “În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui

Citeste Mai Mult »

Rugaciune Pentru Tara

Rugaciune Pentru Tara Faceţi în tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi cu rugăciune pentru

Citeste Mai Mult »

LUMINA Si ÎNTUNERICUL

Lumina Si Intunericul Matei 5:14-16 “14. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.15. Şi oamenii n-aprind lumina

Citeste Mai Mult »

Mantuirea

Mintuirea Text:  Ioan 14:6 “Isus i-a zis: ,,Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.” Ce este mântuirea? Care

Citeste Mai Mult »

Pogorarea Duhului Sfant

Pogorarea Duhului Sfant FAPTE 2:1-21. Coborarea DUHULUI SFANT pe Pamant​ În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaş loc.2. Deodată a venit din cer un

Citeste Mai Mult »

Binecuvintare Sau Blestem

Binecuvintare Sau Blestem Deuteronom 30:19-20si Genesa 12:3; “Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul.

Citeste Mai Mult »
Translate »