”Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.”
Filipeni 3:20.

   Mântuirea este darul cel mai de preț pentru omenire, un pașaport cu valabilitate permanentă pentru cer.
           Prin mântuirea oferită de Domnul Isus Hristos și acceptată de noi, cu credință și pocăință, am primit dreptul de moștenitori ai Împărăției Sale.Numele noastre sunt scrise în ceruri în Cartea Vieții. Luca 10:20, Evrei 12:23, Apoc. 20:15.

    Desăvârșirea mântuirii și salvării noastre va fi atunci, când va veni din nou Domnul Isus Hristos și va lua acasă la El în ceruri, pe toți mântuiții Lui, pe răscumpărații care-I aparțin. Ioan 14:1-4, Apoc. 22:12.

   Prin darul mântuirii, al iertării și al izbăvirii de sub pedeapsa veșnică ni s-a dat dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu. Ioan 1:12, 1Ioan 3:1-3.

Darul mântuirii și al răscumpărării prin Domnul Isus Hristos este oferit tuturor oamenilor.
“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Ioan 3:16.

“Noi muncim, în adevăr și ne luptăm pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu,  care este Mântuitorul tuturor oamenilor și mai ales al celor credincioși”. 1Tim. 4:10.

   Cine crede în Domnul Isus Hristos în lucrarea Sa de mântuire în jertfa Sa, moartea și învierea Sa pentru păcatele omenirii și îl primește ca Mântuitor al său personal, va beneficia de harul, ajutorul și iertarea lui Dumnezeu, iar la sfârșit de cale va primi răsplătiri în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu. Ioan 6:39, 40; 1 Cor. 2:9.

Ce este mântuirea?

    Mântuirea reprezintă capacitatea oricărui om de a fi salvat din primejdie, robie sau moarte, de a ierta sau a obține iertarea pentru păcatele săvârșite, de a putea fi izbăvit de pedeapsa divină, de a ajunge la sfârșit și a obține victorie.

Uneori Biblia foloseşte cuvântul mântuit sau mântuire cu referire la izbăvirea fizică şi temporară, cum ar fi izbăvirea lui Pavel din temniţă (Filipeni 1:19).

Mult mai des, expresia mântuire, se referă la izbăvirea spirituală eternă. Când Pavel a vorbit temnicerului din Filipi, că trebuie să fie mântuit, el făcea referire la destinul etern al temnicerului (Fapt. Ap.16:30-31). Isus Hristos a comparat mântuirea cu intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 19:24-25).

De la ce suntem noi mântuiţi?

Suntem mântuiţi de judecata lui Dumnezeu pentru păcat (Rom. 5:9, 1Tes. 5:9). Păcatul nostru ne-a despărţit de Dumnezeu, iar consecinţa păcatului este moartea (Rom. 6:23). Mântuirea reprezintă izbăvirea noastră de consecinţa păcatului şi implică îndepărtarea de păcat.

Cine mântuieşte?

Numai Dumnezeu poate îndepărta păcatul şi ne poate izbăvi de pedeapsa pentru păcat. (2 Tim.1:9, Tit 3:5).

Cum mântuieşte Dumnezeu?

Dumnezeu ne-a izbăvit prin Domnul și Mântuitorul Isus Hristos (Ioan 3:17). Prin moartea și învierea lui Isus Hristos, Dumnezeu a oferit mântuirea întregii omeniri. (Rom. 5:10, Efes.1:7).
Mântuirea este darul fără plată a lui Dumnezeu (Efes. 2:5, 8) şi poate fi primit doar prin credinţa în Isus Hristos (Fapt.Ap. 4:12).

Cum primim mântuirea?

   Suntem mântuiţi prin credinţă.
   Mai întâi, trebuie să auzim evanghelia, vestea bună a morţii şi a învierii lui Isus Hristos. (Efes.1:13).
Apoi, trebuie să credem în Domnul Isus Hristos (Rom. 1:16). Acest lucru produce pocăinţă și o înțelegere corectă despre păcat și consecințele lui și, cunoașterea lui Isus Hristos ca Domn și Mântuitor (Fapt. Ap. 3:19, Rom. 10:9-10, 13).

   Mântuirea este posibilă doar prin Isus Hristos (Ioan 14:6; Fapt. Ap. 4:12) şi depinde în întregime de Dumnezeu în ce priveşte primirea, siguranţa și garanția.

Pentru om, cea mai mare onoare şi cel mai mare privilegiu este să facă voia lui Dumnezeu. E ceea ce Domnul Isus Hristos, i-a învăţat pe ucenicii Săi.
Isus Hristos a spus că numai aceia care fac voia Tatălui Său vor intra în împărăţia cerurilor (Matei 7:21). Și, că adevăraţii lui fraţi şi surori sunt aceia care fac voia lui Dumnezeu (Matei 12:50).
Această afirmaţie a fost transmisă cu credincioşie de către apostoli, generaţiei lor.
       Petru afirma, că Dumnezeu i-a eliberat pe oameni de păcat pentru ca astfel, ei să poată face voia Lui (1 Petru 4:1, 2).
     Pavel afirma că noi, creştinii, suntem creaţi în Isus Hristos astfel încât, să putem umbla pe calea deja trasată de Dumnezeu pentru noi. De aceea, el îi îndemna pe creştinii din Efes să nu fie nepricepuţi, ci să înţeleagă care este voia lui Dumnezeu pentru vieţile lor (Efeseni 2:10; 5:17).

Ce trebuie să fac?

Faptele Apostolilor 16:30 i-a scos afară și le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
Faptele Apostolilor 16:31 Pavel și Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta.”
Faptele Apostolilor 16:32 Și i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui, cât și tuturor celor din casa lui.
Faptele Apostolilor 16:33 Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile și a fost botezat îndată, el și toţi ai lui.

Nu pare foarte probabil că temnicerul a înţeles pe deplin propria sa întrebare. Dar, sub influenţa Duhului Sfânt, a apărut un mare simţ al nevoii spirituale şi, pe lângă toate celelalte temeri ale sale, acum se temea să stea în faţa unui Dumnezeu drept. Teama de consecinţe pământeşti deschisese calea pentru o teamă de efecte divine. Când mintea e apucată de groază, ea nu se opreşte să separe temerile sale pe categorii. Dar teroarea care cerea siguranţă prezentă, trezise şi o dorinţă pentru izbăvire finală. Compară întrebarea lui, cu întrebarea lui Saul, pe drumul către Damasc (Fapt. Ap. 9:6).

           Temnicerul păgân nu-şi dădea seama cât de efectivă urma să fie propria lui întrebare, pentru a conduce pe alţii să afle viaţa veşnică.

Apelul fusese adresat ambilor misionari şi ei s-au unit pentru a da un răspuns:

1.    •Crede!

Împrejurările n-au permis o discuţie teologică profundă. Omul înspăimântat avea nevoie de îndrumări concise pentru mântuire. Situaţia lui, putea să fie comparată cu aceea a tâlharului de pe cruce (Luca 23:39-43). Deţinuţii creştini au slujit cu îndemânare nevoii urgente a temnicerului.
Ei au pus învăţătura creştină într-o formulă simplă pe care omul frământat să o poată înţelege uşor. Formula nu reprezenta extinderea învăţăturii lor. Pentru un moment însă, au sădit în solicitant, adevărul că mântuirea depinde de credinţa personală în viaţa şi lucrarea răscumpărătoare a lui Isus Hristos. Matei 9:28, Ioan 1:7-12, 3:18;

2.     •Vei fi mântuit!

Notaţi certitudinea răspunsului, nu îndoială şovăitoare, ci siguranţă deplină. Apostolul şi însoţitorul său găsiseră că formula e adevărată. Ei se bucurau de mântuire prin credinţa în Domnul Isus şi, astfel, erau calificaţi să asigure pe un alt păcătos că şi el putea să găsească mântuirea prin credinţă. Făgăduinţa a fost extinsă pentru a include casa temnicerului, membrii casei sale care ar fi crezut în Isus Hristos.

      Mântuirea este condiţionată de credinţă, pocăinţă şi naşterea din nou.

       1. Credinţă

„Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite şi o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”  (Evrei 11:1, 2 Cor. 4:18).

Credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 10:17).

Adevărata credinţă porneşte din inimă (Rom. 10:9).

  Prin credinţa din inimă se primeşte neprihănirea (Rom. 10:10), mântuirea (Efeseni 2:8), curăţirea inimii (Fapte 15:9), iertarea (Galateni 2:16; Efeseni 2:8; Galateni 3:22), moştenirea şi dreptul de a ne numi copiii lui Dumnezeu (Galateni 3:26).

  Fără credinţă nimeni nu poate fi plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11:6).

Credinţa este adevărată şi activă numai atunci când este însoţită de fapte (Iacov 2:14-22). Toţi trebuie să păstrăm credinţa care s-a dat odată pentru totdeauna sfinţilor (Iuda v. 3). În timpul din urmă, mulţi se vor lepăda de credinţa adevărată (1 Tim. 4:1- 4). Peste cei ce refuză să creadă adevărul, Dumnezeu lasă o lucrare de rătăcire, drept consecinţă să creadă o minciună spre a fi osândiţi (2 Tes. 2:11-12). Pentru cei care cred, totul este posibil: iertare, vindecări de boli. (Mat. 8:13, loan 14:12).

        2. Pocăinţă

    Pocăinţa este o poruncă a Domnului Isus (Marcu 1:14-15). Ea reprezintă întoarcerea omului la Dumnezeu de pe căile rătăcite ale păcatului (Isaia 55:7), schimbarea totală a vieţii vechi cu una nouă, după Cuvântul lui Dumnezeu (Rom. 2:4), schimbarea gândirii omului. Ea înseamnă căinţă pentru viaţa trăită în necunoştinţă de Dumnezeu şi încetarea de a mai păcătui (Tit 2:11-13, Plângerile lui Ieremia 3:39-40). „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare” (Prov. 28:13). Dumnezeu cheamă toţi oamenii la pocăinţă, voind să nu piară nici unul dintre ei (2 Petru 3:9), ci să ajungă la mântuire (Timotei 2:4). Când păcătuieşte un credincios, este îndemnat să se pocăiască de faptele săvârşite (Apoc. 2:5, Galateni 6:1). Pocăinţa este adevărată numai când este făcută dintr-o inimă sinceră şi curată, care caută să îndrepte pagubele şi greşelile faţă de aproapele nostru.(Luca 19:8, Fapt. Ap. 20:20-21).

   3. Naşterea din nou

Nimeni nu poate deveni un copil al lui Dumnezeu dacă nu este, mai întâi, născut din nou (loan 3:5-8). Oricât de bun ar fi un om, dacă nu este născut din nou, nu poate moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (loan 3:3-5).

Omul se compune din trup, suflet şi duh. Câtă vreme omul trăieşte în păcat, trupul face ce voieşte, târând sufletul şi duhul, întinându-le prin pofte, patimi, păcate. În felul acesta duhul este mort faţă de Dumnezeu (1 Tes. 5:23, Efes. 2:1-3).

În urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu vine credinţa mântuitoare (Rom. 10:17), urmează pocăinţa (Fapt. Ap. 2:37-38) şi naşterea din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt (Ioan 3:5, Iacov 1:18, 1 Petru 1:23, Tit 3:5).

Cel ce este născut din nou nu mai face ce voieşte, ci el umblă şi se lasă cârmuit de Duhul (Galateni 5:25), având în fiinţa sa cârmuirea Duhului Sfânt (Romani 8:1,14).

Fără naşterea din nou nu are valoare nici credinţa (Iacov 2:19), nici cunoştinţa (Rom. 1:32) şi nici botezul în apă (Fapte 8:13-24).

Cei ce sunt născuţi din Dumnezeu, nu păcătuiesc (1 loan 3:9; 5:18), iar cei ce păcătuiesc nu sunt născuţi din nou (1 loan 3:6-10).

Credem că mântuirea este darul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire și că:
1. Nu există om fără păcat
„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”(Rom.3:23).

2. Pâcatul înfăptuit aduce moartea în viața oricărui om și despărţirea de Dumnezeu.
Romani 6:23 “Fiindcă plata păcatului este moartea,…”

3. Mântuirea este posibilă numai crezând în moartea și învierea Domnului Isus Hristos, Răscumpărătorul întregii omeniri.
„ … darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru”. (Romani 6:23)

Temnicerul din Filipi se frământa pentru mântuirea sufletului lui și i-a întrebat pe Pavel și Sila:
“Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
Pavel şi Sila i-au răspuns: “Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta”. (Fapt. Ap. 16:30-31).

    Să credem că Domnul Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Domnul și Mântuitorul nostru. (Ioan 3:16-18, 36; Romani 5:1). “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23), “şi Nu este niciun om neprihănit, nici unul măcar.” (Romani 3:10).
“Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câți se încred în El.” (Ps. 2:12).

Mântuirea se primește doar prin credința în moartea și învierea lui Isus Hristos. „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

După ce este mântuit, credinciosul trăieşte o viaţă curată în neprihănire şi nu păcătuieşte. (Ioan 8:31-36, 1Ioan 1:5-6, 2:3-5, 3:4-9).

“1 Ioan 3:4 Oricine face păcat face și fărădelege; și păcatul este fărădelege.
1 Ioan 3:5 Și știţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat.
1 Ioan 3:6 Oricine rămâne în El nu păcătuiește; oricine păcătuiește nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.
1 Ioan 3:7 Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cine trăiește în neprihănire este neprihănit, cum El Însuși este neprihănit.
1 Ioan 3:8 Cine păcătuiește este de la diavolul, căci diavolul păcătuiește de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
1 Ioan 3:9

Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.”

Matei 25:13

Concluzie:

1. Noi credem că păcatul a intrat în lume prin neascultarea primului om, Adam, şi că fiecare om se naşte în păcat, având nevoie de mântuire.

2. Noi credem că doar harul lui Dumnezeu face posibilă mântuirea omului, prin jertfa Domnului Isus Hristos, şi că beneficiile acestei jertfe sunt însuşite prin credinţă şi pocăinţă.

3.  Noi credem că naşterea din nou a omului este opera Duhului Sfânt şi că Duhul Sfânt continuă să lucreze în viaţa credinciosului dându-i acestuia puterea de a face fapte bune (de a aduce roadă) şi de a trăi o viaţă sfântă.

4. Noi credem că botezul în apă se acordă celor care s-au întors la Dumnezeu şi au fost născuţi din nou, că trebuie efectuat în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt şi că este actul prin care credinciosul este integrat în Biserică.

5. Noi credem în botezul cu Duhul Sfânt, însoţit de manifestarea vorbirii în alte limbi, ca experienţă distinctă de naşterea din nou şi de botezul în apă, experienţă prin care credinciosul primeşte putere pentru slujire şi care trebuie să fie urmată de umpleri repetate.

6.  Noi credem că actul Cinei Domnului a fost instituit de Domnul Isus şi că el este un aşezământ esenţial al Bisericii prin care credincioşii îşi exprimă părtăşia cu natura dumnezeiască a Domnului nostru Isus Hristos.

7.  Noi credem în a doua venire a Domnului Isus Hristos pentru a-şi răpi Biserica, în învierea morţilor, în judecata de apoi şi în răsplătirile divine, în destinul veşnic al omului în Paradisul lui Dumnezeu sau în iad, despărţit pentru totdeauna de Dumnezeu.

Matei 25:13 “Vegheaţi dar, căci nu știţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Amin