"Domnul Este Pastorul Meu"

Binecuvintare Sau Blestem

Deuteronom 30:19-20
si Genesa 12:3;

“Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale şi, numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov.”  Deuteronom 30:19-20;

“Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și, voi blestema pe cei ce te vor blestema; Si toate familiile pământului vor fi binecuvântate in tine.” Genesa 12:3;

Dragi frați și surori!
Este de trebuința să renunţam la teamă și, să avem deplina încredere în Dumnezeu şi în Legile Sale. Având încredere în înţelepciunea lui Dumnezeu, care cunoaşte toate căile, vom primi pacea Lui, in sufletele noastre.

Doresc să  încep subiectul zilei, cu câteva întrebari:

– Cum se poate ca  un popor care a primit ”clauza națiunii celei mai favorizate” din partea lui Dumnezeu să ajungă sub blestem?

Este vorba de Israel, care avea legământul și făgăduințele, sărbătorile și templul, binecuvântările și perspectiva lui Dumnezeu. Era o națiune fără egal pe pământ. Ce s-a întâmplat în timp cu acest popor ales de Domnul, de a ajuns în starea pe care o descrie ultima carte din Vechiul Testament?

Poate mesajul acestei cărți să aibă impact pentru națiunile de azi?
Dar, pentru Biserica lui Isus Hristos?

Ce putem învăța în anul 2020,
din experiența poporului lui Israel, de atunci?

Trăim vremuri de referință în istorie, de aceea trebuie să luăm aminte la avertizarea Creatorului.

Vă invit să descoperim împreună, motivele care duc de la binecuvântare la blestem, de la prosperitate la sărăcie, de la liniște și pace, la dezastru.

Blestemul este cuvântul cu care se termină Vechiul Testament. Este și cuvântul cheie care se repetă în cartea profetului Maleahi.

Motivele care duc la blestem:
1. Indiferența
Este soră bună cu apatia, delăsarea, indiferența, nepăsarea și dezinteresul pentru tot ce era valoros odată în viața ta, familia ta, comunitatea din care faci parte si țara ta.

În Cuvant, starea de indiferență, este descrisă prin expresii ca: “iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie” 2Tim.3:4-5;
“Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci” Matei 24:12.
Maleahi acuză poporul și preoții de corupție spirituală și de deturnarea sensului adevăratei închinări de la interior spre exterior: ”… v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi şi, aţi călcat legământul lui Levi…n-aţi păzit căile Mele, ci căutaţi la faţa oamenilor, când tălmăciţi Legea.” Mal.2:8-9. E vremea trezirii și a deciziilor corecte. Indiferența atrage blestemul.

2. Lipsa de fidelitate (Infidelitatea). Se traduce prin: ”Lipsă de fidelitate, de credință; nestatornicie în sentimente, nefidelitate,  încălcare a credinței conjugale. Faptă care dovedește nestatornicia în dragoste.” (DEX).

Urmăriți va rog, realismul profetului Maleahi: ”Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ!”(Mal.2:14).

Dumnezeu are nelimitate binecuvântări pentru tine, familia si tara ta. De ce să alegem blestemul?

3. Înșelătoria
Tonul mesajului se acutizează spre final. Cuvântul Domnului demască totul și arată adevărata față a lucrurilor dintr-o națiune care se îndrepta spre dezastru: ”Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!” (Mal.3:9).

Nu le ascunde nimic și le spune și motivul pentru care a pronunțat sentința de mai sus: ”Dar voi întrebaţi: “Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.” (Mal.3:8).

Dumnezeu este interesat să vadă cum mă raportez la El, vis-a-vis de bunurile materiale pe care le primesc zilnic din partea Lui.
Totul este al Lui și n-are nevoie de nimic de la mine, dar a acceptat să primească a zecea parte din veniturile mele ca un semn al prețuirii și recunoștinței din partea mea. Poporul a uitat să-L onoreze pe Dătătorul iar, El le aduce aminte pe un ton categoric: ”Sunteți blestemați!”

Remediul este simplu: ”Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile …” iar, recompensa este peste așteptări: ”vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi … voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Mal.3:10).

Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” (Matei 5:20).
Această neprihănire care includea și zeciuiala este prezenta și în Noul Testament.

Suntem provocati din nou la alegere: viața sau moartea, binele sau răul, binecuvântarea sau blestemul. Invitația mea, este să alegeti viața și binecuvântarea alegându-L pe Isus Hristos ca Mantuitor personal!

*BINECUVANTAREA ESTE CONDITIONATA DE ASCULTARE, APOI, DE SUPUNERE CA URMARE A ASCULTARII.

*BINECUVANTAREA ESTE REZULTATUL CREDINTEI SI RABDARII.

Dumnezeul nostru a preschimbat blestemul în binecuvântare, prin jertfa lui Isus Hristos, Mântuitorul omenirii!

In ce conditii binecuvânteaza Dumnezeu? Neemia 13:2

1. Dumnezeu binecuvânteaza ASCULTAREA: Gen 26:3;

Un lucru pe care il descoperim in istoria lui Isaac din Genesa 26:12, este ca binecuvântarea vine atunci când este ascultare de Dumnezeu.
Isaac a ascultat de Dumnezeu si a ramas in tara in care Dumnezeu i-a spus sa ramâna.

  2. Dumnezeu binecuvânteaza SERIOZITATEA: Gen 26:3. In acest pasaj ni se prezinta legamântul lui Dumnezeu cu Avraam, legamânt care se rasfrânge si asupra lui Isaac. Evreilor le spunea in Exod 19:5 “Acum, daca veti asculta glasul meu si daca veti pazi legamântul Meu, veti fi ai Mei dintre toate popoarele, caci tot pamântul este al Meu”; iar, in Deuteronom 29:9 “Sa paziti, deci, cuvintele legamântului acestuia si, sa le impliniti, ca sa izbutiti in tot ce veti face”.
    Ezra si Neemia au avut parte de binecuvântarea trezirii spiritulale pentru ca au inteles valoarea legamântului si au implicat intreg poporul in reinnoirea legamântului cu Dumnezeu.

3.  O a treia conditie de care depinde binecuvântarea este CREDINTA: Genesa 26:6;

Isaac a avut incredere in Dumnezeu ca ii va purta de grija intr-o tara straina si neprietenoasa. In vremea Domnului Isus, când oamenii L-au cautat pentru binecuvântarea vindecarii sau rezolvarii altor probleme, expresia cea mai folosita de Domnul Isus Hristos, a fost “faca-ti-se dupa credinta ta”, sau “credinta ta te-a vindecat” si, in antiteza, cand Petru a fost binecuvâtat sa mearga pe ape dar s-a scufundat, mustrarea a fost “putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?”

Cadrul in care binecuvânteaza Dumnezeu are de-a face cu ascultarea noastra, cu seriozitatea trairii noastre cu El si cu credinta nestatornica in El si in providenta Lui.

Cum binecuvânteaza Dumnezeu?

1.Când Dumnezeu binecuvânteaza, o face peste masura de mult.
Rodul insutit, este maximul posibil pe care insusi Domnul Isus il precizeaza in pilda semanatorului 30, 60, 100 de boabe din samânta cazuta in pamânt bun.
   Iacov a cerut de la Domnul pâine sa manânce si, Dumnezeu l-a imbogatit in asa masura ca, Laban si fiii lui erau din cale afara de invidiosi. Avraam a ales muntele ascultarii de Dumnezeu si a ajuns mai bogat si mai puternic decât majoritatea imparatilor din Canaan.
Isaac a ajuns bogat, puternic si dusmanit de filisteni pentru ca a stiut sa ramâna lânga Domnul si sa astepte de la El, binecuvântarea.

2.Dumnezeu poate sa binecuvânteze in ciuda impotrivirii vrăjmașilor. Degeaba s-au chinuit filistenii sa acopere cu mizerie fântânile sapate de Avraam, degeaba au generat conflicte cu robii lui Isaac datorita fântânilor nou sapate, Dumnezeu le-a dat apa si prosperitate.

De ce binecuvânteaza Dumnezeu?

1. Pentru a fi o MĂRTURIE a felului in care lucreaza Dumnezeu:
  Abimelec recunoaste prezenta binecuvântării lui Dumnezeu, in Genesa 26:28-29; “Vedem lămurit ca Domnul este cu tine…. Tu acum esti binecuvântat de Domnul.” Când biserica din Ierusalim a fost confruntata cu problema convertirii neamurilor, raspunsul a fost, ca Dumnezeu le-a dat Duhul Sfânt ca si noua, asta a facut ca tensiunile sa fie estompate si sa se concentreze mai mult pe lucrarea intre neamuri. Marturia binecuvântarii lui Dumnezeu are un impact extraordinar atunci când e vorba de diferenta intre cei care sunt ai Lui si ceilalti.

2.Dumnezeu are ca scop in binecuvântarea lui SLUJIREA:
     Avraam, Isaac si Iacov au trait binecuvântarea pentru ca resursele lor sa ajute la inmultirea credinciosilor pe pamânt si la proclamarea autoritatii si domniei Acelui Atotputernic precum in Cer, si pe pamânt. Efeseni 4:11-16 este o incununare a felului in care pot fi folosite binecuvantarile si inzestrarile pentru zidirea trupului lui Hristos si desavarsirea sfintilor.

3.Slujirea este ingemanata cu un al motiv al binecuvantarii lui Dumnezeu, si anume, ÎNCHINAREA:
     Isaac a zidit un altar, pentru ca a inteles de la cine vine binecuvantarea si cine merita cele mai bune roade ale muncii sale. In pasajul din Deuteronom 16:17 ni se spune ca fiecare sa dea ce va putea, dupa binecuvantarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeu. De asemenea, Apostolul Pavel mentioneaza corintenilor cateva principii de inchinare specifice darniciei: cu bucurie, dupa putere si dupa cum a hotarat in inima lui.
Moise avertizeaza poporul lui Israel, constient de memoria scurta pe care o au oamenii in general: “Vezi sa nu uiti pe Domnul, Dumnezeul tau, pana acolo încât sa nu păzești poruncile, rânduielile și legile Lui, pe cari ți le dau azi.” Deuteronom 8:11;

Dumnezeu sa va binecuvânteze!

Dumnezeu sa binecuvânteze America!

Amin

Arhiva

PAȘAPORT PENTRU CER

PAȘAPORT PENTRU CER ”Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.”Filipeni 3:20.    Mântuirea este darul cel

Citeste Mai Mult »

ÎN AȘTEPTAREA MIRELUI

ÎN AȘTEPTAREA MIRELUI Pilda celor zece fecioare           Matei 25:1-13 Matei 25:1 “Atunci, Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi

Citeste Mai Mult »

Iată-mă-Trimite-mă

Iată-mă, Trimite-mă Isaia 6:1-8 “În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui

Citeste Mai Mult »

Rugaciune Pentru Tara

Rugaciune Pentru Tara Faceţi în tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi cu rugăciune pentru

Citeste Mai Mult »

LUMINA Si ÎNTUNERICUL

Lumina Si Intunericul Matei 5:14-16 “14. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.15. Şi oamenii n-aprind lumina

Citeste Mai Mult »

Mantuirea

Mintuirea Text:  Ioan 14:6 “Isus i-a zis: ,,Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.” Ce este mântuirea? Care

Citeste Mai Mult »

Pogorarea Duhului Sfant

Pogorarea Duhului Sfant FAPTE 2:1-21. Coborarea DUHULUI SFANT pe Pamant​ În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaş loc.2. Deodată a venit din cer un

Citeste Mai Mult »

Binecuvintare Sau Blestem

Binecuvintare Sau Blestem Deuteronom 30:19-20si Genesa 12:3; “Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul.

Citeste Mai Mult »
Translate »